joi, 11 noiembrie 2010

Invitatie la Carnaval!

Lume, lumeee! Sâmbată avem carnaval!
Asa cum zice şi comunicatul de presă realizat de coordonatorul acestui proiect, doamna Elena Franga, sâmbătă, 13 noiembrie 2010, începând cu orele 13.00, la sediul Fundaţiei Judeţene pentru Tineret din municipiul Tulcea, str. Isaccei nr. 24, Asociaţia Centrul de Informare, Consultanţă şi Promovare a Rromilor Tulcea, beneficiar al Proiectului „Şi tinerii romi vor să înveţe!” contractat în cadrul Programului Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.03.03 – Integrarea în societate a tinerilor aparţinând minorităţilor şi grupurilor dezavantajate, are plăcerea să vă adreseze invitaţia de a participa la „Carnavalul romilor”.
Manifestările acestei acţiuni vor evidenţia aspecte privind susţinerea copiilor romi în afirmarea identităţii culturale, punerea în valoare a tradiţiilor etniei, creşterea participării şi a vizibilităţii copiilor romi în sfera publică şi în mod deosebit, vor contribui la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei de etnie romă privind importanţa şi necesitatea promovării educaţiei.
Evenimentul se înscrie între acţiunile desfăşurate în cadrul Campaniei de conştientizare a importanţei promovării educaţiei, campanie ce se derulează prin Proiectul "Şi tinerii romi vor să înveţe!", finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.03.03 – Integrarea în societate a tinerilor aparţinând minorităţilor şi grupurilor dezavantajate, cu suma de 75.675 Euro.
Proiectul este implementat în comunităţile de romi din Tulcea şi Babadag de către Asociaţia Centrul de Informare, Consultan­ţă şi Promovare a Rromilor Tulcea în parteneriat cu Consiliul Local al Oraşului Babadag, Instituţia Prefectului-Judeţul Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea şi se derulează pe o perioadă de 10 luni, începând cu data de 22 ianuarie 2010.


Vă aşteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu