
Asadar, azi, fiind ziua cea mare, ne-am strans cu totii si am cules roadele muncii noastre.
Multumim tuturor celor care azi au fost alaturi de noi la festivitatea de premiere organizata la Scoala I. Nenitescu din municipiul Tulcea, iar multumirile le adresam astfel:
- multumim domnului prefect Vasile Gudu pentru supriza oferita copiilor de a le oferi personal premiile si diplomele concursului;
- multumim coordonatorului proiectului "Si tinerii romi vor sa invete!", doamna Elena Franga, pentru eforturile si nu putine, pentru ca aceasta campanie si acesti copii sa beneficieze de toate resursele necesare;
- multumim presedintelui Centrului de Informare, Consultanta si Promovare a Romilor Tulcea, domnul Irinel Calin pentru ca este alaturi de noi in toate actiunile initiate in cadrul proiectului;
- si, nu in ultimul rand, multumim cadrelor didactice din cadrul Scolii I. Nenitescu, pentru sprijinul oferit in cadrul campaniei; fara suportul primit din partea scolii tulcene, actiunile noastre nu s-ar fi materializat.
Mai exista MII de MULTUMIRI, respectiv un buchet mare de flori, adresate copiilor, cei care ne-au fost alaturi si care ne-au primit in sufletele lor fara a cere prea multe in schimb. Sunteti minunati!
In ceea ce priveste premiile, daca ar fi fost posibil...am fi oferit camioane de premii, pe masura eforturilor depuse. Insa, pana la sosirea camioanelor, lista actuala a premiantilor este mai jos. Ordinea noastra nu e deloc intamplatoare! Sunt prezentati, pe clase, in ordinea premiilor, astfel: premiul I, premiul al II-lea si premiul al III-lea.
La Tulcea, iata premiantii:
Cls. a V-a A
Placinta Georgiana
Dima Alexandra
Cls. a V-a B
Bozagiu Nicoleta
Oprea Lavinia
Clocotici Corina
Cls.a VI-a A
Popa Paul Cosmin
Trandafir Codruta
Nita Sorin Madalin
Cls. a VI-a B
Dumbrava Razvan Cristian
Marian Alexandru
Ion Marian
Cls. a VII-a A
Rosu Anamaria
Vlad Maria Alexandra
Oprea Rafaela Maria
Cls. a VII-a B
Bulgaru Gabriela
Dingonga Madalina
Cerneschi Ana Maria
Cls. a VIII-a A
Ermeneanu Andreea Laura
Alexandru Roxana
Maxim Elisabeta Alina
Cls.a VIII-a B
Ciuparencu Luciana Gabriela
Onofrei George
Ungureanu Bianca Andreea.
La Babadag, rezultatele sunt:
Cls. a V-a A
Florea Adina
Ciocarlie Alina
Dumitru Cristina-Andreea
Cls. a V-a B
Ahmet Baldarica
Caranfil Cristina
Zaharia Carmen-Giovana
Cls. a VI-a
Iordache Andra
Asan Cadar
Marin Gabriela-Roxana
Cls. a VII-a A
Benea Stefan
Bicoi Mihai
Cocalea Marian
Cls. a VII-a B
Birica Andra
Pestritu Emanuel
Maghiaru Georgiana
Cls. a VIII-a
Serban Daniel
Vasile Georgiana
Calin Alexandru
FELICITARI tuturor!
Faza pe clase a concursului "Si eu pot! "va fi urmata de faza finala, ce va avea loc duminica, 6 iunie, ora 9.00, la Centrul Cultural Multietnic din mun. Tulcea, str. Victoriei nr. 32.
Rezultatele tuturor participantilor la concursul pe clase, Scoala Ioan Nenitescu, se pot vizualiza dand click aici
http://spreadsheets.google.com/ccc?key=0AgD4zrzqNRN1dEE0eXdoVGJfOGdNbG5Icm5WX3U2b0E&hl=ro
Rezultatele tuturor participantilor la concursul pe clase, Scoala Ioan Nenitescu, se pot vizualiza dand click aici
http://spreadsheets.google.com/ccc?key=0AgD4zrzqNRN1dEE0eXdoVGJfOGdNbG5Icm5WX3U2b0E&hl=ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu